In lunci de perle, in scoici de speranta, m-as arunca in oceanele fara glas si fara viata ca o sirena, si m-as prinde de tamplele tale, care imi fac sa imi tremure trecutul, prezentul, si viitorul, ca sa simt fiecare puls al inimii tale, cum fiecare gand susura o data cu fiecare ticait al inimii tale. Sa ma rup in mii de fire de roua si sa rasar in fiecare dimineata pe zambetul tau trezit din lumi de otel si cuart. Si m-as transforma in nemurire ca sa simti curcubeul pe buzele tale fara sa fie nevoie sa treci prin furtuna.
Si stateam acolo si nu imi dadeam seama daca genele imi canta fericirea in ploaia lor sau mor in momentul acela, toata viata mea mi-a trecut prin fata ochilor ca un fulger, apoi nu am stiut ce sa ii raspund primei mele clipe de liniste profunda, era gol, era totul, era sufletul sufletului meu care te privea in ochii tai de miere, si atunci am stiut ca oricate lumi ar muri, si oricate greutati as avea as putea trai doar cu amintirea acestei seri. E la fel de intens ca neputinta de a te misca, la fel de rasunator ca o tribuna in extaz dupa in gol, la fel de rascolitor ca un acord rock, la fel de bland ca atingerea lui Dumnezeu.
Se spune ca nu poti descrie asta, ba se poate, e exact ca si cum ai atinge cerul cu degetele, si ma dor gandurile de la atat de multa fericire, si imi simt sufletul greu ca o salba de minuni, si nu stiu daca sa respir sau nu, ca sa nu treaca secunda aceea. Nu stiam cum e sa iubesti asa, daca as fi stiut, te-as fi cautat pana la capatul lumii.
Te iubesc!b
Etichete:mare
